Procesul de vopsire în câmp electrostatic presupune, în primul rând, față de vopsirea convențională, folosirea unei vopsele de tip pudră, vopsea ce asigură o rezistență mult mai mare și o durabilitate ridicată față de vopseaua obișnuită.
Desfășurat în trei etape, procesul de vopsire electrostatică presupune în primul rând pregatirea suprafeței de vopsit, fie că facem referire la o jantă sau la o altă piesă auto.
Astfel, primul pas este cel de pregătire a jantei, prin procedee de fosfațare și degresare, fiind astfel îndepartate diverse reziduuri acumulate, pete de rugină, vopsea întărită, dacă este cazul sau diverse impurități.
Al doilea pas presupune montarea jantei pe dispozitive speciale, facilitând astfel procesul de vopsire. Cu ajutorul unui mecanism special de pulverizare, vopseaua pudră este distribuită pe suprafața de vopsit, tehnică care asigură o distribuire uniformă chiar și în zonele mai greu accesibile.
Al treilea și ultimul pas presupune polimerizarea piesei – introducerea jantei peste care s-a aplicat vopseaua într-un cuptor special, ce asigură uscarea uniforma și în totalitate, formându-se astfel învelișul de vopsea.
Vopsirea electrostatică a jantelor presupune o serie de avantaje față de vopsirea convențională, printre care amintim:
Prezintă o rezistență chimică ridicată și îndelungată – vopseaua aplicată prin acest proces este mult mai rezistentă, fie că vorbim de factori exteriori chimici, precum condiții meteo nefavorabile, medii corozive, căldura ridicată, fie că ne referim la factori exteriori mecanici, precum un impact sau lovituri;
Oferă o aderență ridicată și nu prezintă risc de exfoliere a vopselei;
Garantează o acoperire uniformă și împiedică formarea micilor acumulări de vopsea;
Procesul este unul mai facil prin faptul că vopseaua nu curge și totodată, pătrunde și în zonele greu accesibile;